Parteneri

OMV

Fondată în 1956, OMV Aktiengesellschaft este una dintre cele mai mari companii industriale austriece listate la bursă. În calitate de companie petrolieră integrată internațională, OMV furnizează energie unui număr de peste 170.000 de milioane de persoane din Europa Centrală și de Est, Sud-Estul Europei și Turcia.

OMV este prezentă în România din anul 1998, rețeaua de stații de distribuție carburanți OMV fiind lider calitativ pe piața românească prin serviciile și produsele oferite.

OMV – sustenabilitate
OMV este semnatar al UN Global Compact şi un susţinător activ al valorilor înscrise în Codul său de Conduită. Acestea includ un puternic simţ al responsabilităţii faţă de mediul social şi natural, în special în regiunile slab dezvoltate economic. OMV se preocupă continuu de problemele economice, de mediu şi sociale legate de operaţiunile sale într-un mod responsabil. Compania raportează activităţile sale de sustenabilitate în cadrul unui raport realizat conform normelor Global Reporting Initiative.

Pentru mai multe informații accesați www.omv.ro.

 

Asociaţia Română pentru Copii Dislexici

Asociaţia Română pentru Copii Dislexici a fost înfiinţată în anul 2002 de către părinţi şi cadre didactice (psihologi, logopezi, profesori, învăţători), având următoarele obiective:

  • popularizarea şi conştientizarea existenţei reale în România a fenomenului tulburărilor de învăţare şi a cunoştinţelor legate de aceasta;
  • popularizarea metodelor adecvate de tratare;
  • asigurarea drepturilor şi formelor de educaţie a copiilor dislexici, similare celor din ţările europene şi SUA;
  • implementarea metodelor inovative de tratare;
  • acordare de sprijin copiilor dislexici şi familiilor acestora;
  • formarea cadrelor didactice;
  • asigurarea şanselor egale pentru copiii dislexici în învăţământ şi în societate.

Printre activităţile Asociaţiei se numără:

  • derularea diferitelor proiecte de popularizare, conştientizare şi sensibilizare
  • elaborare de cărţi de specialitate
  • cursuri de formare
  • supervizare
  • examinarea copiilor cu tulburări de învăţare
  • consiliere, informaţii pentru părinţi
  • participări şi prezentări la diferite conferinţe naţionale şi internaţionale
  • schimburi de experienţă

Pentru mai multe informaţii accesaţi www.copiidislexici.ro.