Adultul dislexic

Dislexia nu este o boală deci nici nu se poate vindeca. Un copil dislexic va rămâne dislexic şi în viaţa de adult. Greutăţile legate de citit-scris sau calcul vor persista într-o anumită măsură dar depinde de fiecare persoană dislexică în ce măsură reuşeşte să facă faţă acestuia.

Insuccesele şcolare nu dispar fără urme. Copiii dislexici, fără un sprijin familial sau un ajutor specializat, devin adulţi cu o stimă de sine scăzută. Foarte mulţi dintre ei dezvoltă un sentiment de autoacuzare, ruşine şi sentimentul de necorespundere din cauza eşecurilor legate de învăţare. Dacă nu îşi prelucrează frustrările trăite, devin adulţi cu o încredere în sine scăzută, ceea ce va determina diferite probleme în relaţiile sociale.

Pot deveni suspicioşi şi ostili faţă de alţii, fiindcă se tem că se va afla problema lor şi pot manifesta un comportament permanent de autoapărare, de multe ori ascunzând problemele de citit-scris. Mulţi dintre ei au sentimentul de inaptitudine la locul de muncă în ciuda eforturilor depuse şi se tem că vor fi găsiţi nepotriviţi de către angajator şi colegi.

Semnele care rămân şi în viaţa de adult pot îngreuna viaţa de zi cu zi a acestor persoane şi pot cauza tensiuni cu mediul înconjurător, în funcţie de nivelul de toleranţă şi acceptare ale acestora. Autoaprecierea adultului dislexic joacă un rol hotărâtor în calitatea vieţii. Prelucrarea frustrărilor din copilărie, autoacceptarea vor ajuta adultul dislexic la dezvoltarea echilibrului psihic şi a forţei de viaţă. Funcţionarea unor grupuri de sprijin pentru adulţii dislexici ar ajuta mult în prelucrarea problemelor.

Totodată, dislexia are şi o serie de avantaje: aceşti oameni de obicei sunt mai creativi decât alţii, sunt inventivi, găsesc cu uşurinţă nişte rezolvări aparte la diferite probleme, abordează problemele în ansamblu şi găsesc soluţii rapide, negândite de alţii, au o gândire vizuală. Unii dintre ei sunt talentaţi în arte plastice sau în muzică, alţii au o gândire în spaţiu foarte bună. Printre artişti, scriitori, oameni politici, inventatori, oameni de ştiinţă, actori sau oameni de afaceri se reagăsesc foarte mulţi dislexici.

Simptomele adultului dislexic pot fi:

  • Citeşte o pagină dintr-o carte sau subtitrarea de la un film într-o perioadă foarte lungă de timp;
  • Citeşte un fragment lung dintr-o carte şi nu ştie ce a citit;
  • Uneori citeşte cu greşeli: omisiuni sau confuzii de litere;
  • Nu-i place să citească cu voce tare în faţa altora;
  • Scrisul poate fi ilizibil sau cu greşeli de ortografie;
  • Deseori încurcă literele în scris;
  • Are probleme în luarea de notiţe sau exprimarea gândurilor în scris;
  • Are dificultăţi la completarea formularelor;
  • Învaţă greu limbi străine;
  • Efectuează greu calcule mintal;
  • Încurcă des direcţiile dreapta-stânga;
  • Se orientează greu în spaţiu, pe hartă;
  • Are o orientare temporală slabă, întârzie deseori;
  • Este dezordonat, are dificultăţi în organizare şi planificare;
  • Deseori nu înţelege îndată cele auzite;
  • Urmăreşte greu şirul discuţiilor;
  • Îi creează greutăţi pronunţia unor cuvinte mai lungi sau necunoscute;
  • Se exprimă greu, uneori îşi aminteşte greu chiar şi cuvinte simple, de folosinţă zilnică;
  • Memoria de scurtă durată este slabă, nu reţine mesaje, numele persoanelor, cuvintele sau expresiile noi;
  • Încurcă datele, orele, şirurile de numere (ex. la formarea numerelor de telefon) ;
  • Deseori uită unde şi-a lăsat lucrurile;
  • Are zile când nu poate să se concentreze aproape deloc;
  • Stresul are un efect paralizant asupra lui.