Semnele predispoziţiei spre dislexie

Simptomele predispoziţiei spre dislexie pot fi observate încă din perioada preşcolară în vorbire, mişcare, orientare în spaţiu, atenţie, percepţie sau memorie. În unele cazuri sunt observabile mai multe simptome, în altele numărul simptomelor este mai mic dar gravitatea lor este considerabil mai mare.

Există diferiţi factori de risc:

  • există şi alţi membri ai familiei care au avut probleme cu citirea, scrierea corectă, matematica, învăţarea unor limbi străine;
  • se poate presupune existenţa unor leziuni mărunte ale sistemului nervos, datorate problemelor din timpul sarcinii, naşterii premature, unor leziuni suferite în timpul naşterii, unor complicaţii la naştere (ex. lipsă de oxigen), unor leziuni din perioada copilăriei mici sau unor boli însoţite de temperatură ridicată;
  • obligarea copilului stângaci să folosească mâna dreaptă.

 

Existenţa unora din simptomele enumerate mai jos nu înseamnă neapărat că acel copil va fi cu siguranţă dislexic! Aceste simptome sunt indicii care ne semnalează că există riscul de formare a dislexiei.

În cazul în care pedagogul sau părintele observă prezenţa simultană a mai multor simptome ale predispoziţiei spre dislexie este importantă orientarea copilului spre logoped şi examinarea lui logopedică complexă, pentru a stabili diagnosticul şi planul individualizat de dezvoltare.

Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi un copil cu un nivel de inteligenţă ridicat poate avea tulburări de învăţare. Explicaţia acestui lucru este slaba dezvoltare sau tulburarea unor capacităţi parţiale. Tulburările pot apărea la nivelul dezvoltării slabe a motricităţii, echilibrului şi orientării în spaţiu, la nivelul schemei corporale, la nivelul percepţiei vizuale, auditive şi tactile, la nivelul memoriei precum şi din pricina deficienţei în prelucrarea secvenţială a informaţiei. Nu există doi copii dislexici cu simptome identice, deoarece tulburările capacităţilor parţiale apar în combinaţii variate şi grade de dezvoltare diferite.

Simptomele care indică predispoziţia spre dislexie în perioada preşcolară (5-6 ani):

­Semne care pot fi observate în vorbire

­Semne observabile în percepţia vizuală

­Semne observabile la nivelul mişcărilor

­Semne observabile în schema corporală, orientarea spaţială

­Semne observabile în atenţie

­Semne observabile în memorie

­Semne observabile în seriere

­Semne observabile în comportament


Semne care pot fi observate în vorbirea copilului:

  • A început să vorbească mai târziu în comparaţie cu alţi copii.
  • Vocabularul şi capacitatea de exprimare s-au dezvoltat într-un ritm prea lent.
  • Îi creează greutăţi pronunţia unor cuvinte mai lungi sau necunoscute.
  • Tulburările de pronunţie se corectează cu dificultate deşi participă regulat la activităţile logopedice.
  • Învaţă greu cuvinte noi, nume, expresii, iar cuvintele nou învăţate nu se integrează în vocabularul activ.
  • Deseori confundă cuvintele asemănătoare.
  • Se exprimă greu, îi lipseşte capacitatea de evidenţiere a esenţialului, de multe ori nu reuşeşte să vorbească coerent despre o anumită temă.
  • Are greutăţi în găsirea cuvintelor, uneori îşi aminteşte greu chiar şi cuvinte simple, utilizate zilnic.
  • Vorbeşte incorect din punct de vedere gramatical.
  • Deşi rezultatul este negativ la testul de audiometrie, pune întrebări repetate de parcă n-ar auzi sau n-ar înţelege ceea ce i se spune.
  • Nu aude dacă un anumit sunet este prezent sau nu într-un cuvânt, are probleme în despărţirea unui cuvânt în sunetele componente, percepe incorect ordinea sunetelor într-un cuvânt.
  • Nu ascultă cu plăcere poveşti, nu pune întrebări referitoare la întâmplările din poveste, poate povesti doar foarte puţin despre întâmplările din poveste.
  • Nu are simţul ritmului.

 

Semne observabile în percepţia vizuală a copilului:

  • Observă sau recunoaşte greu persoane cunoscute pe stradă, în mulţime, un anumit obiect într-o mulţime de obiecte (exemplu: o jucărie pe raftul cu jucării, o haină din dulap, etc.).
  • Observă greu o particularitate a unui obiect, are greutăţi în distingerea unui fragment dintr-o imagine.
  • Nu observă diferenţa dintre două obiecte (exemplu: îşi încalţă în mod regulat pantofii invers), nu observă diferenţa dintre două imagini, în fişele de lucru confundă figurile asemănătoare ca formă.
  • Nu poate realiza după modele date construcţii din cuburi.
  • Nu reuşeşte să copieze figuri, nu are o strategie de copiere.

 

Semne observabile la nivelul mişcărilor copilului:

  • A început să meargă târziu în comparaţie cu alţi copii, mişcările au fost mult timp nesigure, necoordonate.
  • Nu s-a târât, nu a mers în „patru labe” sau această perioadă premergătoare mersului a durat foarte puţin.
  • Mişcările sunt nesigure, nu sunt armonice. Este nesigur la mersul pe o linie dreapta, la trecerea sau săritura peste mici obstacole. Se împiedică uşor, cade, scapă, dărâmă sau răstoarnă obiecte. Nu reuşeşte să execute mişcări mai complexe, îi este greu să se îmbrace singur, să se dezbrace sau să se încalţe. Execută foarte lent aceste activităţi.
  • Este hiperactiv. (Obs. Unii dintre copiii cu ADHD pot avea şi tulburări de învăţare.)
  • Simţul echilibrului este slab dezvoltat. Este nesigur, lipsit de curaj pe tobogan şi căţărătoarea de pe terenul de joacă, şi, astfel, evită aceste obiecte. Nu poate să stea sau să sară într-un picior. Nu învaţă, sau învaţă foarte greu, mersul pe bicicletă sau trotinetă, mersul cu rolele, să înnoate sau să schieze. Urcă sau coboară scările ţinându-se de balustradă, urcă sau coboară păşind mereu cu acelaşi picior.
  • Mişcările mâinii sunt nesigure, nedezvoltate – îi este greu să taie, să inşire, să îndoaie, să lucreze cu plastilina, etc. Mişcările cu direcţie prestabilită sunt inexacte – ex. udatul florilor. Este nepriceput în utilizarea cuţitului şi a furculiţei, a foarfecelor, nu poate sau îşi încheie greu hainele, şireturile. Ţine creionul incorect, cu mâna încordată. Nu îi place să deseneze, să coloreze, să picteze. În cazul în care colorează sau pictează depăşeşte deseori marginea hârtiei sau nu poate acoperi suprafeţele necolorate. Îi este greu să utilizeze pensula, desenele sunt urâte, dezordonate.
  • Calitatea desenelor este sub nivelul vârstei.

 

Semne observabile în schema corporală, orientarea spaţială a copilului:

  • Lateralitate nedezvoltată, nu este clar dacă este dreptaci sau stângaci.
  • Există un număr mare de stângaci printre dislexici. Stângăcia în sine însă nu este un semn sigur de predispoziţie spre dislexie. O problemă mai gravă este în cazul lateralităţii încrucişate, ceea ce înseamnă că nu sunt dominante ochiul, urechea, mâna, piciorul de pe aceeaşi parte a corpului. Ex. sunt dominante: ochiul drept – mâna stângă – piciorul drept – urechea dreaptă.
  • Nu cunoaşte denumirea părţilor corpului, le confundă, nu se orientează corespunzător pe propriul corp.
  • Este nesigur sau se rătăceşte şi în locuri cunoscute, de ex. pe culoarele grădiniţei. Uită unde şi-a lăsat lucrurile, îşi pierde deseori obiectele personale (ex. jucării, haine).
  • Confundă direcţiile dreapta – stânga, se gândeşte mult care îi este mâna stângă şi cea dreaptă.
  • Nu poate urmări instrucţiunile referitoare la mişcări, nici dacă acestea îi sunt prezentate. La ora de educaţie fizică nu poate executa corect exerciţiile prezentate.
  • Desenează forme, figuri cu capul în jos.

 

Semne observabile în atenţia copilului :

  • Este neatent, nu este capabil de o concentrare îndelungată a atenţiei, atenţia îi este distrasă uşor de zgomote exterioare, de obicei este capabil să-şi concentreze atenţia asupra unui anumit lucru doar pentru câteva minute.

Semne observabile în procesul de memorare:

  • Nu reţine poezii, cântece, le uită uşor. Nu poate memora mai multe instrucţiuni, date, nume, numere de telefon.
  • Îşi aminteşte cu greu nume de persoane, de locuri şi deseori confundă numele asemănătoare. A învăţat încet numele colegilor de grădiniţă.
  • Nu poate să redea instrucţiuni formate din mai multe elemente, nu poate executa precis instrucţiunea.
  • Învaţă greu cuvinte noi, are nevoie de repetări nenumărate pentru a reţine cuvintele unei limbi străine.
  • Este slab în jocurile de memorie.

 

Semne observabile în procesul de seriere:

  • Are probleme în percepţia concomităţii, în reproducerea unui şir de mişcări, de aşezare în rând.
  • Învaţă greu ordinea zilelor săptămânii, ale lunilor anului, ordinea numerelor.
  • Are probleme la povestire, schimbă ordinea întâmplărilor (ex. povestirea începe cu mijlocul întâmplării şi se termină cu începutul).
  • Nu poate urmări mai multe instrucţiuni primite unele după altele, se încurcă dacă primeşte mai multe instrucţiuni.
  • Nu poate urmări regulile jocurilor, nu le poate respecta, nu poate prevedea paşii următori.
  • Deoarece nu poate prevedea urmările comportamentului, acţiunilor sale – „tot timpul i se întâmplă ceva “, se loveşte, se accidentează, îşi supără colegii, etc.

 

Semne observabile în comportamentul copilului:

Performanţele diminuate din cauza acestor simptome au efect şi asupra comportamentului, deseori întâlnim tulburări de integrare sau comportamentale.

  • Unii copii devin irascibili, îşi pierd răbdarea repede, alţii devin interiorizaţi, timizi, cu slabă încredere de sine.
  • Se acomodează greu la regimul de grădiniţă. Se obişnuieşte greu cu respectarea regulilor. Educatoarea se plânge deseori de comportamentul lui.
  • Evită diferite jocuri, activităţi în care, din cauza slabelor capacităţi, poate suferi eşecuri. De multe ori părinţii şi educatoarele nu observă acest fenomen deoarece oricum copilul se joacă altceva.
  • Nu participă activ şi cu plăcere la activităţile din grădiniţă, rareori poate fi atras în activităţi comune, este greu de motivat.
  • Deseori, stă de parcă n-ar înţelege ce se întâmplă în jurul lui, deşi, de fapt este inteligent.
  • Este agitat, superficial, se joacă doar scurt timp cu o anumită jucărie. Începe multe activităţi dar nu le termină, se plictiseşte repede, trece cu uşurinţă la altă activitate, este în permanantă mişcare, este imprevizibil.

 

Există puţini copii la care, din categoriile de simptome arătate mai sus să nu existe întârzieri, tulburări mai mici sau mai mari.

Existenţa singulară a unora dintre simptome nu înseamnă neapărat predispoziţie spre dislexie, dar existenţa unui număr mai mare de simptome sau gravitatea unora dintre ele merită o atenţie mărită!