Psihoterapia

Terapia copiilor dislexici nu se rezumă doar la dezvoltarea abilităţilor de scris-citit sau la dezvoltarea capacităţilor cognitive deficitare. Ei necesită consiliere psihologică sau în unele cazuri psihoterapie.

Pe parcursul anilor şcolari copiii dislexici se confruntă cu tulburări emoţionale şi de dezvoltare a personalităţii, din ce în ce mai grave. Eşecul şcolar poate cauza o stimă de sine scăzută, complex de inferioritate, sentimentul inutilităţii, anxietate, tulburări psihosomatice, nevrotice sau tulburări de comportament. Integrarea în colectivul clasei de multe ori devine deficitară. Ei au nevoie de un sprijin psihologic permanent pentru a face faţă mai uşor problemelor cu care se confruntă.

În activităţile terapeutice individuale sau de grup este preferabilă abordarea pozitivă, valorizarea şi încurajarea copilului. Scopul intervenţiilor psihologice este dezvoltarea unei imagini de sine reale, autoacceptarea, creşterea încrederii de sine, creşterea motivaţiei faţă de învăţătură, prelucrarea frustrărilor, creşterea rezilienţei, reducerea problemelor emoţionale sau de comportament ale copilului, îmbunătăţirea adaptării la şcoală, dezvoltarea capacităţii de a se integra în colectiv, formarea unui reţele de sprijin în jurul copiilor, alcătuită din colegi şi adulţi.

Se folosesc mai multe metode: metoda jocurilor structurate, psihodramă pentru copii, psihoterapia experienţială, artterapia, metoda VIT, terapia cognitiv-comportamentală, etc. Au un efect benefic şi diferitele activităţi şi programe cu scopul integrării copiilor dislexici în societate.

Mai mulţi autori subliniează importanţa educării mediului social în care trăieşte copilul dislexic. Consilierea parentală şi consilierea/supervizarea pedagogilor va contribui la diminuarea problemelor emoţionale, pe care le întâmpină copiii şi astfel se va ajunge la dezvoltarea unei personalităţi armonioase.