Terapia Sindelar

Metoda Sindelar

Programul de dezvoltare cognitivă Sindelar este o metodă de prevenţie şi de terapie, destinată copiilor predispuşi spre dislexie (5-7 ani) şi copiilor dislexici (7-15 ani). Metoda elaborată de către psihologul austriac Brigitte Sindelar vizează identificarea şi dezvoltarea acelor capacităţi cognitive a căror disfuncţionalitate cauzează apariţia tulburărilor de învăţare.

Aplicarea programului presupune o examinare cu testul Sindelar în baza căruia se elaborează un plan de intervenţie individualizat. În concepţia lui Sindelar terapia trebuie începută de la „rădăcini”, acolo unde capacităţile cognitive încă funcţionează bine.

Programul terapeutic Sindelar cuprinde o serie de exerciţii de dezvoltare cognitivă care vizează diferenţierea vizuală, diferenţierea vizuală fond-formă, diferenţierea auditivă, diferenţierea auditivă fond-formă, memoria vizuală, memoria auditivă, intermodalitatea, serialitatea şi orientarea în spaţiu.

Terapia necesită exersarea zilnică, timp de 10 minute, a unei capacităţi cognitive disfuncţionale, ceea ce presupune o colaborare activă între părinţi şi specialiştii formaţi cu metoda Sindelar. Primele rezultate pozitive apar după 3 luni de terapie, dar terapia este de lungă durată.

După aplicarea corespunzătoare a programului Sindelar, capacităţile cognitive încep să se  dezvolte, fapt ce asigură o bază mai solidă în formarea deprinderilor de scris-citit.

Exerciţiile programului se pot combina şi cu alte proceduri de dezvoltare cum ar fi terapia logopedică. Nu există încă adaptarea în limba română a acestei terapii.
http://www.sindelar.at/